Ce este dermatita seboreica?
Trebuie stiut faptul ca dermatita seboreica este o afectiune inflamatorie superficiala destul de des intalnita, care evolueaza cu perioade de exacerbare si remisiune, cu distributie si tablou clinic tipice si care afecteaza tegumentul din zonele bogate in glande sebacee, in special scalpul, fata, pliurile nazolabiale, sprancenele si regiunile postauriculara, toracele anterior si toracele postero-superior.
Aceasta este frecvent asociata cu matreata si afecteaza 1-3% din populatie si mai ales 3-5% din populatia masculina tanara.
Matreata este o forma de dermatita seboreica cu descuamare vizibila, dar fara inflamatie. Conform statisticilor 30% din populatie este afectata de matreata, avand o incidenta redusa inainte de pubertate, mai ridicata intre 18-40 ani, in anotimpul rece (ca recadere) si la anumite grupe de pacienti (cu Parkinson, depresie, HIV-SIDA). S-a constatat faptul ca barbatii sunt mai afectati decat femeile, proportia fiind de 6 la 1. Incidenta scade dupa varsta de 40 de ani.
Dermatita seboreica si matreata, forma mai usoara a dermatitei seboreice, ca orice alta afectiune netratata, se pot agrava si pot determina efecte grave precum caderea parului. Aceste simptomele pot fi controlate printr-un tratament si o igiena adecvata, recomandate de catre un medic specialist, pacientul fiind corect informat asupra recidivelor afectiunii.
Totodata, matreata afecteaza si viata socio-profesionala si privata a individului. Pe langa faptul ca altereaza starea de bine a acestuia (care e mereu nemultumit de sine, nelinistit, cauta remedii, e stresat de mancarime, aspectul fizic si/ sau caderea parului), afecteaza si imaginea publica sau profesionala.